De ce business-urile moldovenești eșuează în mediul Online?

Nu toate afacerile sunt concepute la fel. Unele au viziune – planifică, estimează și investesc inteligent bugete în promovare, creștere și dezvoltare. Între timp, alte business-uri nu-și alocă timp suficient pentru a-și analiza concurența, consumatorul sau a-și stabili bugetul pentru promovarea online. Pentru a găsi adevăratele motive, echipa SEOLITTE a decis să facă o investigație în mediul digital și să răspundă la următoarele întrebări:

  • De ce unele afaceri din Republica Moldova eșuează în mediul Online, în timp ce altele își cresc venitul de câteva ori dintr-o singură campanie?
  • Care sunt erorile pe care le face piața cel mai des când e vorba de a păși în online?
  • Ce obstacole pot surveni în mediul online, de care afacerile nu erau deloc pregătite?

În această ordine de idei, ca să aflăm provocările companiilor moldave, am decis să devenim „spioni” și să urmărim acțiunile unor IMM-uri de pe piața locală și nu numai. Ne-am notat toate observațiile și vrem să le împărtășim în acest articol.

Să o luăm de la capăt!

  1. Incompetența în domeniul Digital Marketing

Antreprenorul tipic este apatic în a se dezvolta pe segmentul promovării Online. Îi merge bine – mersi, are vânzări stabile pe anumite produse și servicii. De ce să mai evolueze în ale marketingului? Această „lene” generează o ignoranță totală față de promovarea de calitate în mediul digital.

2. Antrenarea într-un proces decizional greșit, activarea în manieră superficială sau începerea unor activități absolut aleatorii

Și anume ei:

  • Organizează un marketing In-House, dar fără un director de marketing care ar seta direcțiile pe Online.
  • Efectuează acțiuni pe cont propriu, fiind sigur că promovarea în Google și în general Online-ul sunt extrem de ușoare și o poate face oricine dacă știe să apese pe câteva butoane. Sau….
  • Angajează o singură persoană (în multe cazuri chiar una fără experiență în digital marketing), care i-ar seta câteva campanii pe lună, fără obiective bine stabilite.

3. Lipsa unui Buget (Gândit) pentru serviciile de promovare Online

Să începem cu cifre: un buget acceptat de firme pentru reclama plătită variază între 200-500 de euro/lună. Antreprenorii spun că e o cifră rezonabilă. De ce? Simplu! Deoarece nu o văd ca pe o investiție, ci ca pe o sumă pe care își permit să o „piardă” în cazul în care o campanie de promovare nu îi va aduce rezultate.

În această situație, percepția față de buget este extrem de importantă.

În toată experiența SEOLITTE, am întâlnit clienți pentru care și 100 de euro aveau valoare mai mare decât vânzările ulterioare, rezultate din acele campanii. Am avut și situații amuzante când primeam bugete de 50 de dolari pentru 3 luni pentru Facebook Ads sau Google Ads. Dar am reușit și să convingem clientul că merită să investească bugete medii de 500 de dolari în promovare plătită.

Pentru a înțelege mai bine viziunea diferitelor afaceri despre bugete pe online, am intervievat proprietarii de IMM-uri din Republica Moldova. 55,6% dintre proprietari de afaceri ne-au spus că nu și-au planificat un buget pentru marketingul digital în 2020. Îți vine să crezi? 

Dacă faci și tu Digital Marketing, ajută-ne să avem o imagine per ansamblu asupra afacerilor moldave pe Online. Completează chestionarul nostru AICI, iar noi vom reveni cu soluții personalizate pentru business-ul tău.

4. Lipsa unei strategii de marketing digital

Unele afaceri abia lansate nu conștientizează că vor trebui să se rivalizeze nu doar cu concurența, dar și cu strategiile acesteia de promovare a site-ului în Google sau pe Social Media. Pierderile în această luptă încep din prima zi, dacă antreprenorii nu au un plan complex de promovare a brandului/produsului/serviciului…

Tot din sondajul realizat cu antreprenorii moldoveni am fost uimiți să aflăm că 45% dintre afaceri nu comunică pe online despre promoțiile sau ofertele care ar atrage potențialii lor clienți. 

Li se pare că dacă postează un produs în online și fac reclame plătite, consumatorul este obligat să-l cumpere. Și dacă nu o face, e de vină acel manager care nu a setat corect campania. Oare mereu trebuie să fie un țap ispășitor? Nu! Din acest moment e timpul să realizeze că au nevoie de o strategie bine pusă la punct, în care vor avea setate: scopuri, obiective și pâlnii de vânzări!

5. Confuzia cu privire la canalele de promovare și reclamele setate greșit

Deoarece online-ul a venit cu o mulțime de oportunități pentru afaceri, antreprenorii s-au pierdut printre rețele sociale, platforme de streaming, video conținut, posibilitățile oferite de motoarele de căutare… Prea multe, prea diferite, unde mai pui că e nevoie de bugete! 

Din sondajul nostru, am dedus că din insuficiență de resurse financiare, 35,3% dintre afacerile din RM nu fac digital marketing (chiar dacă ar fi deschiși să învețe cât mai mult despre marketingul online).

Aici am ajuns să observăm o tendință interesantă: proprietarii de afaceri sau specialiști de marketing începători nu înțeleg misiunea fiecărui canal de promovare. Le încearcă pe toate, investesc mii de dolari în fiecare (norocoși să fie cu așa bugete!), apoi îl aleg pe cel care i s-a părut cel mai ușor de utilizat și – bineînțeles – mai ieftin. Dacă i-a mai adus câteva lead-uri de calitate, atunci sunt și mai mulțumiți.

Nota bene: Dacă ai observat sau ai recunoscut față de tine că faci și tu aceste greșeli, fii sigur că toate se rezolvă. Totul depinde de hotărârea ta de a investi străduință, timp și perseverență zilnică în afacerea ta.

Apropo, dacă nu te-ai abonat la newsletter, o poți face AICI. Fii la curent cu noutățile și materialele noastre utile!

Să continuăm cu lista noastră!

6. Informarea din surse irelevante

Campaniile de promovare ale brandurilor renumite rămân în memorie pentru mult timp și de ce nu devin adevărat hype. Apple și campania sa „Think Different”, Samsung cu „Share the Light”, Audi și modelul „Unleashed”, toate au venit să promoveze neconvențional noile produse pe piață. De aici, majoritatea afacerilor și-au dorit „ca la ei”.

Din statisticile sondajului SEOLITTE am aflat că 88,9% dintre afacerile moldave nu au făcut nicio cercetare pe piață în 2020. Au reușit doar să observe situația de zi cu zi și/sau să spioneze brandurile mari internaționale.

E bine să urmărești surse de inspirație din lumea marketingului mondial, însă nu e rațional să-ți dorești aceeași campanie de promovare pentru nișe, produse, bugete și audiențe total diferite. Greșeala antreprenorilor constă în informarea din surse irelevante business-ului lor și dorințe necalibrate cu respectiva nișă, în special în contextul Covid-19.

7. Neînțelegerea necesităților clienților 

De ce brandurile mondiale au succes? Au înțeles o „mică” axiomă: acordă atenție maximă nevoilor și dorințelor clienților tăi. Probabil, asta le scapă business-urilor moldave ce încep promovarea pe Online. Să luăm un exemplu din Offline destul de relevant, observat chiar în showroom-ul unui magazin de aparate de aer condiționat. Consultantul se apropie de un vizitator rătăcit, dar interesat de un dispozitiv care îl va răcori în zilele caniculare.

Neștiind cum să atragă atenția cumpărătorului, managerul începe să-i relateze despre specificațiile tehnice ale filtrului sau numărul de viteze. De ce să-l complice cu aceste date, dacă bietul client a venit să procure un dispozitiv ce îl va scăpa de zăpușeala din casă? Consultantul ar trebui să-i ofere doar informații relevante pentru nevoia sa, nu-i așa?

Aceeași regulă este valabilă și în Online: nevoile utilizatorilor să fie pe prim plan în construirea relației dintre Brand și Consumator. Poți afla ce caută oamenii pe Google și să le oferi informații pertinente pentru necesitățile și dorințele lor.

8. Absența unui fotograf și a unui designer grafic profesionist

Recunoaște și tu că era tehnologiilor ne-a pus pe jar și ne-a făcut să iubim cu ochii. O fac și consumatorii când văd diferite bannere ale afacerilor din online. Absența mâinii unui designer grafic se vede… de la 10 km. Un banner cu un design prost nu va atrage. Cu atât mai mult nu îl va face pe utilizator să dea ”Click” pe acea reclamă.

În plus, investiția într-un fotograf profesionist pare să fie o provocare pentru unele afaceri aflate la început de drum. De ce? Din nou, e vorba de percepția greșită față de bani. Aceștia ajung să fie „cheltuiți”, nu „investiți”. Fotografiile de calitate pe site sau pe Social Media, o grafică în detalii simpliste, dar relevante – toate atrag și „flirtează” direct cu utilizatorii.

9. Lipsa trainingului și a dezvoltării echipei de digital marketing

Ne tot gândeam de ce unele companii își schimbă taaare des angajații din departamentul de marketing. Unii pleacă, alții vin.

Din poveștile clienților noștri și a afacerilor de pe piață, precum și din experiență proprie, am înțeles importanța unui training in-house. Pentru a putea efectua o muncă de calitate, angajații trebuie să fie instruiți pe intern de către cei mai experimentați ca ei. Cel puțin un training pe lună va spori eficiența angajaților și îi va inspira să depună maxim efort în evoluția lor profesională.

Ești liber să organizezi diferite evenimente pe intern și să-ți încurajezi angajații să participe activ în creșterea brandului tău.

10. Site-uri neoptimizate

Nu voi menționa optimizarea site-ului pentru Google ca proces complex, ci voi da importanță mai ales experienței utilizatorului pe website și impactul acesteia asupra clasări în acest motor de căutare. Aici poate fi vorba despre design-ul, viteza de încărcare și butoanele site-ului.

Dacă îl faci să aștepte mai mult de 4 secunde până se deschide pagina de care are nevoie, consideră că l-ai pierdut! Bounce rate-ul (rata de respingere a site-ului) crește considerabil și poți uita de lead-uri și vânzări.

CURIOZITATE: În cadrul sondajului menționat anterior, am aflat că 66,7% dintre afacerile intervievate din Republica Moldova nu cunoșteau care e  rata de conversie a site-ului afacerii lor. Pe lângă aceasta, 78% dintre afaceri nu dețin o analiză a cuvintelor cheie pentru promovarea website-ului.

Ca să intrăm în esența acestei probleme, am navigat pe Internet ceva timp și am dat peste prea multe site-uri cu viteza de încărcare cu peste 10 secunde și sincer, pierdusem cheful pentru investigare văzând cât timp ne ia DOAR să așteptăm după un anumit website.

În plus, am văzut și o serie de landing page-uri moldovenești deloc atractive pentru simplul utilizator: fonturi prea mari sau prea mici, culori aprinse ce nu se combină, prea multe ferestre de tip pop-up și neclaritate în butoane cu tot felul de apeluri la acțiune.

Aici am terminat lista cu motivele pentru care afacerile moldovenești eșuează să-și promoveze afacerea în Online. Nu a fost o „investigație” plictisitoare, ci din contră, am înțeles că piața online din R. Moldova are nevoie de câteva schimbări majore la anumite capitole:

  • Încredere în profesioniști
  • Regândirea bugetelor pentru digital marketing
  • Strategii puternice de promovare
  • Mai multă grijă față de consumator
  • Mai multă grijă și față de angajați.

Echipa SEOLITTE se întreabă, planifici și tu implementarea acestor schimbări? Și dacă da, atunci unde vei întâmpina greutăți? 

Îți oferim o CONSULTAȚIE GRATUITĂ de 1 ORĂ, ca să vedem care sunt provocările tale în domeniul digital și să venim cu soluții adaptate business-ului tău.

Sună la +373 69 809 235 și haide să discutăm!

P.S. – Nu uita să te abonezi la newsletter-ul nostru AICI, pentru că vom reveni cu alte materiale utile, precum: studii de caz, ghiduri despre SEO și SMM, statistici unice de pe piață, E-Book-uri din care vei avea ce învăța.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *